Doi frați rămași în grija bunicilor, mesaj emoționant pentru mama lor, doctor care luptă împotriva COVID-19: "Mama este glasul de înger care ne spunea poveşti". Nu au mai văzut-o de o lună!

.

Alexandru și Sabina sunt doi frați din Foșcani, rămași acum în grija bunicilor pentru că mama lor, medic, se află în linia întâi a luptei cu COVID-19 și n-au mai văzut-o de peste o lună. Copiii i-au transmis un mesaj emoționant celei care le-a dat viață.


„Mama este dulce, aşa cum ne-o amintim când ne ţinea în braţe, mama este glasul de înger care ne spunea seara poveşti, mama, de care ne este enorm de dor, este eroul pe care îl vedem la televizor. Mulţi copii citesc legende şi află despre super eroi, noi ştim că mama este unul dintre eroii acestor zile în lupta cu inamicul invizibil. Ne este dor de mama pe care o vedem doar în poze de o lună şi jumătate. Bunicii sunt aliaţii nostri să o susţinem pe mami. Mama noastră este puternică. Stăm acasă şi aşteptăm ziua victoriei’ – este mesajul celor doi copii, informează adevarul.ro.


Mama lor, Dr. Bianca Ramona Andoni este medic specialist, coordonator în compartimentul prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale din cadrul Spitalului Militar Focşani şi a fost cooptată să facă parte şi din echipa militară de conducere a personalului Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani.