(P) DIPLOMA 2020, reîntoarcerea la normalitate prin artă

.

Într-un context dificil pentru noi toți, am participat cu bucurie și cu sufletul deschis la un moment de normalitate… cea de a șaptea ediție a Festivalului DIPLOMA, unde am admirat peste 90 de lucrări ale absolvenților din promoția 2020 a facultăților vocațional-creative din București, Timișoara, Cluj-Napoca și Oradea.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

După o lungă perioadă în care pandemia de coronavirus ne-a sechestrat pe toți în case, am primit în sfârșit un semn de întoarcere la normalitate… prin intermediul artei.


Am pășit cu emoție, ca după o lungă revedere în spațiul destinat unuia dintre cele mai speciale vernisaje la care am participat până acum. Da, este o opinie strict subiectivă, însă expoziția pe care am admirat-o este cu atât mai remarcabilă cu cât reunește o colecție de lucrări de diplomă finalizate în plină pandemie, în perioada izolării, și susținute în mediul online. În pofida acestui proces atât de atipic, rezultatul final a fost unul absolut spectaculos însă. Iar singura emoție a fost cea dată de exponatele admirate, deoarece evenimentul a fost organizat ținând cont de toate masurile de siguranță în vigoare. 


Micro-expoziții atipice la DIPLOMA 2020

Într-un spațiu aerisit și primitor, am participat, alături de tineri pasionați de frumos, la un vernisaj inedit și plin de culoare. IQOS Living Room și-a propus să evidențieze impactul estetic al artei în definirea spatiului personal, dar și importanța integrării acesteia în realitatea cotidiană, printr-o serie de micro-expoziții atipice, dezvoltate în jurul unor scenografii familiare. Și a reușit din plin!


Micro-universurile creative astfel imaginate ne-au făcut să ne familiarizăm imediat, natural, cu lucrările expuse și să descoperim intențiile artistice din spatele acestora, urmărind explicațiile conceptuale, care completează și contrastează cu firescul ambientului.


E greu de făcut un top al lucrărilor, fiindcă toate ni s-au părut speciale în egală măsură. Formele abstracte ale lucrărilor lui Carmen Nicolau, ce te propulsează într-un unives fantastic, tehnica lui Cătălin Velea, care reușește perfect să traducă nevăzutul în forme, discursul artistic superb al lui Daniel Roșca, centrat pe viața interioară a omului în legătură cu cea socială și exprimat într-o pictură sugestivă, sculptura abstractă a lui Laszlo Forray  ce abordează tema naturii umane şi impactul acesteia asupra planetei, la fel ca și picturile lui Mircea Constantinescu, lucrarea cu titlu sugestiv a Ancăi Vintilă, #Antropo-Ciberneticus, spectaculoasa sculptură Oedip a lui Filip Voicu și, nu în ultimul rând, creația plină de culoare, Mood, a Sânzianei Coșoianu – toate ne-au impresionat în egală măsură și ne-au făcut să plecăm zâmbind și încrezători că, cel puțin din punct de vedere artistic, viitorul e pe mâini bune.


Citește și: Ștefan Bănică Jr vorbește în premieră despre viața de familie: „Pandemia mi-a dăruit timp cu fiul meu, Alexandru'. Cum se înțelege Lavinia Pârva cu ceilalți doi copii ai artistului / EXCLUSIV