Declarația lui Klaus Iohannis, după ce în România s-au înregistrat 614 noi cazuri de coronavirus: ”Pandemia a generat o criză la nivel mondial...”

 Stamen Diana
.

Astăzi, 9 iulie, în România au fost înregistrate cazuri record de coronavirus, iar Klaus Iohannis face primele declarații despre situația cu care se confruntă țara în aceste momente. Situația a scăpat de sub control, iar infectările cu COVID-19 cresc alarmant pe zi ce trece.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Președintele României face și de această apel la cetățeni. Klaus Iohannis a declarat că a fost luată în calcul și revenirea la starea de urgență, însă deocamdată nu își dorește să se ajungă aici din nou.

'Am transmis astăzi, Parlamentului, informarea privind instituirea stării de urgenţă, prin cele două decrete, în luna martie şi aprilie Documentele prezintă acţiunile din starea de urgenţă, pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor şi limitarea pandemiei, dar şi relansarea economiei. Documentul cuprinde măsuri pentru a mări capacitatea de răspuns a statului în faţa unor provocări similare. Pandemia a generat o criză la nivel mondial care a cerut tuturor statelor acțiuni rapide. Noul coronavirus a schimbat radical viețile tuturor și a pus la încercare sistemele de sănătate de pe întregul mapamond. Realitatea ne arată că acum pericolul unei răspândiri masive a virusului a putut fi evitat doar prin adoptarea de măsuri ferme. România a acționat la timp și eficient. În 16 martie am semnat decretul privind starea de urgență, în urma evaluării situației, a discuțiilor din CSAT, și a diagologului cu specialiștii. În evaluarea situației și aprecierea necesității instituirii stării de urgență, am luat în considerare existența celei mai numeroase diaspore din Europa. Revenirea pe teritoriul României a unui nr important din diaspora a reprezentat una dintre cele mai mari provocări pentru autoritățile române și un argument pentru instituirea stării de urgență. A fost nevoie de o intervenție rapidă din partea autorităților pentru sprijinirea agenților economici și de un comportament responsabil din partea cetățenilor. Evoluția pandemiei a avut carențe majore, mai ales în sistemul medical, unde s-a constatat lipsa materialelor necesare. Pandemia a scos la iveală o serie de fragilități sistemice, precum o economie națională puternic dezechilibrată, lipsa investițiilor publice.', a declarat Klaus Iohannis.

Citește și: Persoanele obeze riscă să facă forme mult mai grave de COVID-19. Cât de importantă este greutatea în lupta împotriva coronavirusului

614 noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat un număr record de cazuri noi de Covid-19. Astfel, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 614 cazuri. Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până astăzi, 1.834 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Citește și: Alertă în Thassos: s-au descoperit 6 cazuri de coronavirus. Toți turiștii care intră în Grecia vor fi testați de COVID-19

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton