Cum va arăta turismul vara aceasta în Europa! Deciziile luate de Grecia și Bulgaria, cele mai populare destinații estivale pentru români. Se vorbește despre pașapoarte de sănătate

 Oana Popoiag
.

După ce toată lumea s-a întrebat dacă vom mai avea parte de un sezon estival vara aceasta sau dacă vom mai avea șansa unor călătorii în țări învecinate, iată că statele europene au început să anunțe ridicarea restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Iată în ce condiții se va putea relua turismul în destinații extrem de populare pentru români, precum Grecia sau Bulgaria.

Turismul a fost grav afectat de pandemia de coronavirus, iar pierderile sunt inestimabile, prin urmare, orice secundă de întârziere în reluarea acestei industrii poate adânci dezastrul financiar.

După ce timp de două luni totul a plutit în incertitudine și un sejur la mare ajunsese să pară un lucru imposibil, iată că țările europene au început să anunțe ridicarea restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus.

La finalul lunii aprilie, miniștrii Turismului din Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Grecia, Malta, Cipru, România şi Bulgaria au prezentat o declaraţie comună pentru a cere Uniunii Europene un plan de recuperare destinat atenuării impactului negativ provocat de COVID-19 şi relansării sectorului turistic european. Aceștia au luat în considerare introducerea unor 'pașapoarte COVID-19' și deschiderea unor coridoare special pentru călătorii, a notat DPA, citat de Libertatea.

Sezonul estival în Bulgaria, începând cu 1 iulie

Ministrul bulgar al turismului Nikolina Anghelkova a anunțat că intenționează să redeschidă sezonul estival începând cu data de 1 iulie. Bulgaria și-a încetat activitatea turistică în data de 17 martie.

'Bulgaria are posibilităţi turistice bogate, de aceea sper că în final această criză ne va face pe toţi mai puternici. Din 15 iunie şi posibil chiar mai devreme vor începe pregătirile, iar de pe 1 iulie intenţionăm să deschidem sezonul turistic estival', a declarat Anghelkova citată de TASS.

În același timp, Bulgaria ia în considerare un sistem prin care obținerea vizelor să fie un demers mai ușor pentru călătorii deja tradiționali, precum turcii și rușii.

Pașaport de sănătate pentru a vizita Grecia

Grecia este vară de vară invadată de turiști din toate colțurile lumii, fiind o destinație incredibil de populară pentru români, cu prețuri decente. La fel ca și în cazul Bulgariei, autoritățile elene vor să repornească turismul începând cu luna iulie, dar intenționează de asemenea să introducă un 'pașaport de sănătate', ce va funcționa ca garanție că turistul nu este infectat cu COVID-19.

'Deschiderea frontierelor este ceva ce trebuie discutat cu experţii din sănătate şi sperăm că vor fi de acord cu o deschidere graduală. Avem ca obiectiv luna iulie pentru primirea turiştilor, dar ei nu vor putea veni din orice destinaţie', a declarat pentru BBC ministrul elen al turismului, Charis Theocharis, adăugând că sezonul estival va dura în Grecia doar trei luni în acest an.

Cum va arăta turismul vara asta în România

În România se dorește ca turismul să se reia după data de 15 mai, când ieșim din Starea de Urgență. Cât despre măsurile de protejare ale angajaților hotelurilor și ale turiștilor, se ia în considerare introducerea de termoscanere.

'Cei care fac parte din personalul administrativ vor trece printr-o poartă de dezinfecţie, se îmbracă cu toţii în uniformele dedicate. Dacă vorbim de cameriste, vor purta măşti, mănuşi, vor lucra cu detergenţi avizaţi specifici industriei noastre, ne îndreptăm şi către partea de bio. La recepţie vrem să avem linii de demarcaţie pentru aşteptare, ne îndreptăm către check-in online şi o comunicare online cu clienţii cât mai proactivă, astfel încât, atunci când ajunge la proprietate (…) să i se dea cardurile, cheile şi să se poată duce în cameră.

La recepţie, dacă va fi nevoie, deşi se păstrează măsurile de distanţare socială, putem pune şi panouri de protecţie. La fel ne gândim să achiziţionăm termoscanere pentru turişti pentru a mări gradul de siguranţă', a declarat pentru Agerpres Anca Nedea Pavel, director executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa .

Citește și: Povestea emoționantă a unei familii de medici. Dr. Gabriela Florian luptă alături de soțul ei pe „frontul” COVID-19: „În fiecare dimineață, când plec de acasă, mă gândesc dacă mă mai întorc!' / EXCLUSIV

Vezi şi unde poţi face rafting, bungee jumping şi unde te poţi da cu parapanta în România!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton