Cum se ia Coronavirus. Atenționările medicilor pentru evitarea infectării cu Covid-19: „Virusul se extinde, în principal, de la persoană la persoană prin contact apropiat”

.

Temutul virus apărut la finalul anului 2019 în metropola Wuhan, din China, s-a răspândit cu repeziciune și stârnește o îngrijorare tot mai mare atât în rândul autorităților și a populației de pe întreg globul, cât și în rândul oamenilor de știință care se luptă pentru a afla cât mai multe date despre noul coronavirus. 

Citește și: Primul interviu cu un bolnav de coronavirus din România. Ce simptome a avut și ce i-au spus medicii: ‘Să stau liniștit că în 14 zile…’

Statul acasă, evitarea locurilor aglomarate și spălarea mâinilor cu săpun pentru minim 20 de secunde sunt lucrurile care ne ajută să evităm infectarea cu noul coronavirus. Pentru cei care au posibilitatea de a lucra de acasă, este cel mai bine să respectă această măsură de prevenție. 


De asemenea, este de preferat să evităm locurile aglomerate, precum hypermarketurile la orele de vârf, mall-urile sau întâlnirile cu grupuri mari de oameni. 

Experţii de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA au explicat care sunt modalităţile prin care coronavirusul se transmite de la o persoană la alta.

Citește și: Măsură pentru a se evita răspândirea coronavirusului: Se interzic slujbele religioase într-un județ din România

COVID-19 are o perioadă de incubaţie de aproximativ 14 zile. Dacă o persoană este testată prea devreme, virusul poate să nu fie detectat.


„Bazat pe ceea ce ştim, credem că virusul se extinde, în principal, de la persoană la persoană prin contact apropiat, definit ca fiind o distanţă de aproximativ 1,8 metri, prin picături din tractul respirator eliminate atunci când o persoană strănută sau tuşeşte, a declarat Nancy Messonnier, directorul Centrului Naţional pentru Imunizare şi Boli Respiratorii, în cadrul unei conferinţe organizate de CDC, conform Mediafax.

Citește și: Tom Hanks şi soția sa, Rita Wilson, diagnosticaţi cu noul coronavirus Covid-19. Care este starea lor de sănătate

„Sunt şi alte două modalităţi prin care COVID-19 se transmite. Una este prin atingerea unor suprafeţe contaminate, urmată de atingerea ochilor, nasului sau gurii, dar şi transmiterea de către persoane care nu arată încă simptome prin aerosoli. Oamenii bolnavi pot genera mici particule infectate prin simpla respiraţie, continuă specialiștii.


Specialiștii au explicat și care sunt simptomele coronavirusului?


„Printre simptomele care caracterizează noul coronavirus se numără febra, tusea şi dispneea. În cazurile mai grave, infecţia poate duce la pneumonie sau dificultăţi de respiraţie. În stadiul final, este afectat sistemul renal precum și celalalte organe, au conchis aceștia.

Noua epidemie de coronavirus ar putea afecta aproape două treimi din populaţia globală dacă nu va putea fi controlată, potrivit spuselor unui epidemiolog de top din Hong Kong.

Citește și: Coronavirus în România. Câte cazuri sunt până acum. Au fost confirmate 48 persoane infectate, dintre care 22 în București

Avertizarea epidemiologului vine ca reacţie la afirmaţia recentă a şefului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), acesta că cele mai noi cazuri de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, care nu au vizitat niciodată China, ar putea fi doar „vârful iceberg-ului’.