Cum se calculează prețul polițelor RCA după scumpire

 Dumba Gabriela
.

Cum se calculează prețul polițelor RCA după scumpire. Iată, așadar, cât va costa asigurarea auto obligatorie și ce factori sunt luați în calcul atunci când se stabilesc prețurile polițelor, având în vedere scumpirea lor. Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea tarifelor după ce transportatorii au anunțat că se gândesc să își mute firmele în Bulgaria ca să scape de faliment.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

ASF a anunțat, prin purtătorul de cuvânt, că există varianta plafonării tarifelor RCA, pentru a proteja romanii de o escaladare a primelor de asigurare.  Reacția ASF vine după ce opinia publică s-a revoltat de noile tarife de referință anunțate.  

Ideea plafonării tarifelor RCA nu este una nouă. A mai fost aplicată în 2016 când prețurile la RCA au fost stabilite de ASF pentru o perioada de 6 luni. 

Tarifele majorate pentru asigurările RCA

Majorările de prețuri pentru asigurările auto obligatorii ridică mari semne de întrebare în rândul proprietarilor de autoturisme. Dacă anul trecut, costul unei asigurări s-a dublat după falimentul CITY INSURANCE, acum oamenii nu mai înțeleg de ce ne lovim de noi creșteri de prețuri. 

Ministrul Finanțelor a explicat, conform Antena 3, faptul că unul dintre motivele principale pentru care avem parte de aceste majorări este faptul că în piața din România există prea puțini jucători și o cerere foarte mare.

Pentru posesorii auto cu vârstă de până în 30 de ani, tariful de referință pentru o asigurare anuală RCA pleacă de 1.822 de lei, în cazul deținerii unui automobil cu capacitatea cilindrică de până în 1.200 de centimetri cubi, și ajunge la 4.709 de lei, pentru mașinile de peste 2.500 de centimetri cubi. În cazul deținerii unui automobil electric, tariful de referință este de 2.742 de lei.

În luna februarie 2023, tarifele porneau de la 1.286 de lei și ajungeau la 3.551 de lei.

Pentru asigurații cu vârste cuprinse între 31-40 de ani, tariful de referință pentru asigurarea anuală RCA pornește de la 1.114 lei până la 2.832 de lei. Pentru un automobil electric, tariful de referință este de 1.643 de lei.

În februarie anul trecut, tarifele erau cuprinse între 802 lei și 2.354 de lei.

Pentru categoria de vârstă 41-50 de ani, tarifele publicate de ASF pleacă de la 1.076 de lei și ajung la 2.912 lei, iar pentru o mașină electrică, prețul este de 1.509 lei.

Anul trecut, tarifele erau cuprinse între 794 de lei și 2.261 de lei.

Pentru cei cu vârste între 51 și 60 de ani, tarifele RCA au crescut la 1.006 lei – 2.853 de lei, față de anul trecut, când prețurile erau cuprinse între 762 lei – 2.304 lei. Pentru un automobil electric, costul este de 1.397 de lei.

Posesorii de automobile cu vârsta de peste 60 de ani, tariful de referință pentru asigurarea anuală RCA pornește de la 1.036 de lei și ajunge până la 2.853 de lei, iar pentru mașinile electrice, prețul este de 1.440 de lei.

Citește și: Cum se înțelege Rona Hartner cu Johny Romano, colegul ei de la Te cunosc de undeva, în spatele camerelor: „Sub aparența lui de mucalit, de ponderat…’ / EXCLUSIV

Citește și: Motivul pentru care Octavia Geamănu a fost concediată de la Antena 1: „Par indisciplinată. Eu consider că am fost angajatul model'

Cum se calculează prețul polițelor RCA după scumpire

Iată punctele cheie după care sunt calculate asigurările auto obligatorii: 

  •  Tip asigurat: PF sau PJ 
  •  Capacitatea cilindrică 
  •  Grupa de vârstă: 
  •  Expunere 
  •  Număr daune 
  •  Daune întâmplate 
  •  Frecvență 
  •  Dauna medie 
  •  Prima de risc 

O analiză realizată de ASF arată că cele mai scumpe daune au fost provocate de următoarele categorii de șoferi: 

  • 1200 cmc: 41-50 de ani 
  • 1201-1400 cmc: 41-50 de ani 
  • 1401-1600 cmc: 41-50 de ani 
  • 1601-1800 cmc: 41-50 de ani 
  • 1801-2000 cmc: 41-50 de ani 
  • 2001-2500 cmc: 31-30 de ani 
  • 2500 cmc: 31-30 de ani 

foto: Antena 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton