Cine este și ce avere are Dan Vîlceanu, noul ministru de Finanțe

 Dumba Gabriela
.

Dan Vîlceanu, noul Ministru al Finanţelor, are 42 de ani şi este economist. Dan Vîlceanu a fost votat de Biroul Politic Naţional al PNL pentru a prelua portofoliul Ministerului de Finanţe. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretul pentru numirea lui Dan Vîlceanu în funcţia de ministru al finanţelor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Dan Vîlceanu și-a început cariera politică la PSD, unde a ajuns președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009. A trecut apoi la PDL Gorj, unde a fost secretar executiv în perioada 2011-2012 și pe urmă președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015. Odată cu fuziunea cu PNL, Vîlceanu a rămas la șefia filialei liberale până acum.

Mama sa, Elisabeta Vîlceanu este asociat unic al firmei Trefo s.r.l., companie care a derulat doar în 2020 contracte de peste 1 milion de dolari cu companii de stat: CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia. La Trafo s.r.l., Dan Vîlceanu a ocupat funcția de director economic, potrivit propriului CV.

Firma Trefo are un capital social de 1,2 milioane de lei și are ca obiect principal de activitate 'Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii'. Cu cei 47 de angajați pe care i-a avut în 2020, Trefo a realizat o cifră de afaceri de peste 7 milioane de lei și un profit de peste 2 miliarde de lei (potrivit Recom Online)

În legislatura 2016 – 2020 Dan Vîlceanu şi-a pus semnătura, în calitate de initiator, pe 107 propuneri legislative, iar anul acesta a semnat alte 9 iniţiative, scrie news.ro.

Citește și: Ce a făcut Dan Negru cu vila de 450.000 de euro, din București. Are multe afaceri imobiliare

Citește și: Starlin a slăbit 21 de kg după Survivor și este de nerecunoscut: „Am avut probleme grave la stomac'

Citește și: Cine este Maria Ilioiu de la Splash, vedete la apă. A fost ispită la „Insula Iubirii’

Ce avere are Dan Vîlceanu, noul ministru de Finanțe

Potrivit declaraţiei de avere, Dan Vîlceanu deţine două terenuri intravilane în comuna Runcu din judeţul Gorj, în suprafaţă de 26.356 de metri pătraţi şi alte două terenuri intravilane în Timişoara, în suprafaţă de 2.684 de metri pătraţi.

De asemenea, are două case în aceeaşi comună Runcu şi un spaţiu commercial de 1.889 de metri pătraţi în Timişoara, de pe urma căruia a încasat anul trecut o chirie de 129.881 lei.

Dan Vîlceanu deţine şi un autoturism BMW Seria 5 vechi de 10 de ani şi are în conturi puţin peste 71.000 de lei. De asemenea, liberalul deţine şi titluri de stat în valoare de 731.501 lei.

Ministrul Dan Vîlceanu deține suma de 41.535,09 RON într-un cont deschis la Unicredit Bank și 29.959,48 RON la Banca Transilvania.

Cu ce se ocupă soția lui Dan Vîlceanu

Dan Vîlceanu este căsătorit şi are doi copii. Soţia noului ministru de FInanțe, Elena, este profesoară la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu.

Vîlceanu este unul dintre șefii de filiale ce îl sprijină pe premierul Florin Cîțu în competiția cu Ludovic Orban pentru șefia Partidului Național Liberal.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton