Coronavirusul a devenit laitmotivul fiecărei discuții, al fiecărei știri, dovedind că ceea ce părea, recent, doar un pericol îndepărtat s-a transformat într-o amenințare reală. Cu toții ne întrebăm, așadar, când se va termina pandemia de coronavirus… Iată care este opinia experților!
Conform lui Walter Ricciardi, membru al Organizației Mondiale a Sănătății și consultant pentru ministerul sănătății al Italiei (una din cele mai afectate țări de COVID-19), viața ar putea reveni la normal în această vară, numai că între timp trebui să ne obișnuim cu un război de uzură’.
Venirea verii nu va stopa răspândirea noului coronavirus, dar ar trebui să o îngrădească
COVID-19 este mult mai contagios decât SARS
Previziunea lui Ricciardi este bazată pe evoluția epidemiei SARS din 2003. SARS, cauzat de virusul SARS-CoV-1 (o altă tulpină de coronavirus), s-a răspândit în 26 de țări, afectând peste 8.000 de persoane și cauzând în jur de 800 de decese. Boala a apărut prima oară în noiembrie 2002 în provincia Guangdong din sudul Chinei.
Epidemia s-a terminat în mai-iunie 2003. Deși cele două virusuri sunt parte din aceeași familie și au evident multe similarități, sunt încă foarte multe lucruri pe care nu le știm despre noul coronavirus. De exemplu, virusul cauzator de COVID-19 este mult mai contagios decât SARS, ridicându-se deja la peste 185.000 de cazuri confirmate în peste 150 de țări — și asta doar în primele trei luni de când a apărut prima oară în Wuhan, provincia Hubei, China.
Acesta (noul coronavirus SARS-CoV-2) este mult mai contagios ca SARS și cred că, dacă avem noroc și lucrăm împreună, ar trebui să trecem peste în vară. Atunci am putea vedea viața revenind la normal
Potrivit Societății Române de Microbiologie, SARS-CoV-2 este un betacoronavirus distinct față de coronavirusurile SARS CoV și MERS CoV’,iar rezultatele secvențierii întregului genom arată că 2019-nCoV reprezintă o cladă distinctă față de alte coronavirusuri similare SARS de la lilieci și nu este un recombinant între alte coronavirusuri umane sau animale.’
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, într-o conferință de presă, pe 6 martie:
Acesta este un virus unic, având caracteristici unice. Acest virus nu este ca influenza (virusul gripal). Ne aflăm într-un teritoriu necartat.
Virusul ce cauzează COVID-19 nu este deloc ca gripa
Alții sunt de părere că pandemia se va sfârși cu venirea verii datorită căldurii, precum răceala și gripa. Dar virusul ce cauzează COVID-19 nu este deloc ca gripa, cum subliniază experții WHO. Virusul este prezent în mai toate țările de pe glob, inclusiv in cele din emisfera sudică unde este vară, când la noi este iarnă, și invers.
În Singapore temperatura este constant peste 30 de grade în această perioadă, iar țara a raportat până acum 226 cazuri. În Australia, vara doar ce s-a terminat, iar acolo sunt 375 de cazuri confirmate.
Temperatura pare totuși să aibă un rol important în transmiterea COVID-19
Temperatura pare totuși să aibă un rol important în transmiterea COVID-19. Un studiu recent din China a arătat că fiecare grad în plus de temperatură și fiecare procent adițional de umiditate îngrădește din ce în ce mai mult abilitatea de răspândire a virusului.
O creștere de un grad Celsius a temperaturii și de un procent a umidității relative duce la scăderea a factorului R0 (rata de reproducere a virusului) de 0.0266, respectiv 0.0106. Aceste rezultate sugerează venirea verii și anotimpului ploios în emisfera nordică poate reduce semnificativ transmiterea COVID-19,’ au scris cercetătorii chinezi în studiul lor.
Asta înseamnă vești bune pentru România și celelalte țări din Europa, și vești nu tocmai bune pentru țările din emisfera sudică care se îndreptă către iarnă, cum e Australia. Totuși vara nu va extermina noul coronavirus cum speră unii, ci doar va încetini rata de transmitere a bolii.
În cele din urmă, pandemia se va îndrepta către încheiere după ce își va atinge vârful
O persoană infectată va da mai departe infecția altor 2.5 persoane
Noul coronavirus are o rată de reproducere în jur de 2.5, bazat pe datele din China. Asta înseamnă că, în medie, o persoană infectată va da mai departe infecția altor 2.5 persoane, explicând creșterea exponențială a cazurilor pe care o vedem în lume.
Sunt două căi principale prin care o epidemie poate fi controlată: ori se inoculează populația cu un vaccin (aflat la cel puțin 12 luni distanță pentru noul coronavirus), ori se dezvoltă imunitate de turmă prin expunerea la virus.
Britanicii susțin că nu sunt realiste izolarea și carantina pe termen lung
Sir Patrick Vallance, consilierul șef pe știință a Marii Britanii, a declarat că probabil 60% din populația țării va trebui infectată că să se dezvolte imunitatea de grup necesară care să rupă lanțul transmiterii. Alții cred ca ar putea fi nevoie de 80%. Spre deosebire de majoritatea țărilor, strategia Regatului Unit de combatere a noului coronavirus nu implică măsuri drastice de izolare a populației în prima fază.
Britanicii susțin că nu sunt realiste izolarea și carantina pe termen lung. În schimb, britanicii speră ca virusul să afecteze populația tânără care în marea majoritate a cazurilor au doar niște simptome blânde, izolând în același timp populația vulnerabilă — cei peste 60 de ani și cu afecțiuni cronice (boli cardiovasculare sau autoimune, cancer, diabet, presiune sanguină înaltă, sau afecțiuni pulmonare).
E nevoie de măsuri agresive care să țină numărul de cazuri jos
Strategia lor se bazează pe modele epidemiologice care sugerează că asta ar rezulta în cel mai bun control al epidemiei fără să afecteze atât de grav economia și viața cetățenilor.
Practic, britanicii momentan acționează pe dos față de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății care recomandă ca absolut toată lumea, indiferent de vârstă, să practice distanțierea socială cât mai repede cu putință. Școlile și barurile sunt încă deschise și până și unele evenimente sportive au fost lăsate să continue.
Între timp se pare că guvernul Britanic are de gând și el să aplice măsuri de control după ce cercetătorii de la Imperial College din Londra au publicat un raport pe 16 martie concluzionând că abordarea imunității de grup ar duce la cel puțin 250.000 de decese în Regatul Unit.
După cum se dezvoltă pandemia, majoritatea dintre noi o să avem COVID-19
Raportul cercetătorilor concluzionează că e nevoie de măsuri agresive care să țină numărul de cazuri jos, cum se întâmplă și în alte țări cum ar fi în România.
După cum se dezvoltă pandemia, majoritatea dintre noi o să avem COVID-19. Este important ca îmbolnăvirile să se întâmple în timp astfel încât populația vulnerabilă să aibă acces la paturile de terapie intensivă. Dacă ne-am îmbolnăvi cu toții în același timp, pandemia ar putea trece în doar cateva luni, însă ar colapsa sistemul medical și ar rezulta în pagube imense omenești.
Măsurile cum ar fi distanțierea socială și înterzicerea adunărilor publice nu vor face decât să amâne răspândirea bolii, dar deși pare contraintuitiv, efectul net este benefic.
Riscul unor noi erupții în China este încă mare
În țări precum China și Coreea de Sud, măsurile severe par să fi funcționat. Cazurile noi zilnice sunt acum mai puține decât vindecările zilnice, iar la trei luni după ce virusul a apărut, China a început să deschidă unele școli și să demonteze spitalele provizorii construite în timp record în Wuhan. Riscul unor noi erupții este încă mare și de aceea guvernul Chinei a interzis intrarea cetățenilor străini în țară — cum și alte țări au interzis accesul cetățenilor chinezi la începutul epidemiei — pentru a preveni reintroducerea virusului în țară.
Nu este clar când pandemia COVID-19 își va atinge vârful. Ar putea să fie la vară, ar putea să fie iarna viitoare, cum sugerează un model al cercetătorilor de la universitățile din Basel și Stockholm.
Este posibil ca noul coronavirus să devină o infecție sezonieră cum este cazul gripei porcine. În acest caz, practic nu ar dispărea, cum nici infecția sezonieră de influenza (gripă) nu dispare cu adevărat în fiecare an. Lucrurile sunt total diferite față de SARS care a fost a fost realmente eliminat pentru că nu a apucat să se împrăștie masiv în rândul populației.