Blue Monday. De ce a fost aleasă ziua de 18 ianuarie drept cea mai deprimantă zi a anului

.

Pe 18 ianuarie este „Blue Monday', considerată cea mai deprimantă zi a anului 2021. Această titluatură se atribuie celei de-a treia zi de luni a fiecărui an, încă din 2005, odată cu momentul în care psihologul Cliff Arnall a descoperit formula matematică care conduce la aflarea zilei care ar urma să devină cea mai tristă zi an.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Psihologul Cliff Arnall este de părere că lunea este recunoscută de toată lumea ca fiind o zi deprimantă, după ce au petrecut în weekend. Reîntoarcerea la muncă și începerea unei noi săptămâni este asociată cu o stare perpetuă de tristețe.


Specialistul a luat în considerare mai mulți factori: condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, câte zile au trecut de la sărbătorile de iarnă, câte zile au trecut de la încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.

Sunt oameni care încă nu au despodobit pomul de Crăciun şi îl folosesc
pe post de veioză. Nu doar de gura copiilor, ci şi pentru că adulţilor
le e greu să accepte că entuziasmul sărbătorilor s-a dus. Aşa cum s-au
dus şi primele anuale, iar în loc vin scadenţele, dacă ai datorii.


Motivele care stau la baza Blue Monday

În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi dulciuri din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion. În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil și nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare, potrivit Digi24.ro.

Un alt motiv de depresie: vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată. Nu în ultimul rând, se ia în considerare şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni. 


1 din 10 români suferă de depresie

De „boala secolului’ suferă unul din zece români. Așa numesc specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății noua maladie mondială: depresia. Studiile făcute în urmă cu mai mulți ani arătau că până în 2030, depresia risca să devină principala cauză a mortalității.


Între timp, a apărut pandemia, lockdown-ul, izolarea care a accentuat acestei stări. În Japonia, de pildă, în octombrie 2020 au murit mai mulți oameni pentru că s-au sinucis decât oamenii care au murit de COVID în tot anul. Iar sinuciderile s-au înregistrat în special în rândul femeilor, relata CNN.

Cum a apărut Blue Monday

La origine, „Blue Monday' a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism, care promova avantajele călătoriilor realizate în luna ianuarie.


Ideea a fost preluată apoi şi de un producător de îngheţată, într-o altă campanie publicitară, care promova, în iunie, produsele acelei companii, profitând de conceptul opus lui „Blue Monday – cea mai fericită zi a anului.

Citește și:

Cum a început relația dintre George Burcea și Viviana Sposub: „Nu a fost nimic sexual. Mi-a fost destul de greu…'

Gabi Bădălău își acuză soția că l-a turnat la DNA: „Își nota în caiet ce vorbeam prin casă!'. Reacția Claudiei Pătrășcanu


Laurette a fost cerută în căsătorie, după patru luni de relație. Cine este iubitul secret

Cum evităm efectele Blue Monday

Un studiu realizat în urmă cu mai mulți ani pe un eşantion de 2.000 de
britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies
la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.