Asociația Dăruiește Viață direcționează toate donațiile primite către lupta cu coronavirusul

.

Asociația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, anunță că va direcționa toate donațiile primite începând de astăzi către lupta cu coronavirusul COVID-19. „E un moment de criză peste care trebuie să trecem. Susținem spitalele publice cu ce strângem de acum încolo. Construcția spitalului nostru merge înainte, avem bani pentru ea”, a declarat Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață, pentru HotNews.ro.

„În eventualitatea declanșării unei epidemii similare celei din
Italia, va fi nevoie de toate resursele pentru a-i trata pe cei
afectați', spune Oana Gheorghiu.
Asociația Dăruiește
Viață construiește, în curtea spitalului Marie Curie din București,
primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România,
exclusiv din donații și sponsorizări.


Oana Gheorghiu a anunțat miercuri că ONG-ul pe care l-a fondat și îl conduce alături de Carmen Uscatu vrea să coopereze cu Ministerul Sănătăţii și cu celelalte instituții care gestionează criza.

Echipa Dăruiește Viață a întocmit liste cu echipamente necesare de
protecție, aparatură etc., cu sprijinul mai multor medici epidemiologi
și medici de terapie intensivă din țară.

„Am început deja
demersurile pentru a le achiziționa. Le vom pune la dispoziția
autorităților, în funcție de nevoi. Ca în tot ce am făcut până acum noi,
Dăruiește Viață, împreună cu voi, donatorii noștri, obiectivul nostru
este să consolidăm capacitatea sistemului medical de a salva viețile
pacienților și de a le da îngrjirea de care au nevoie', mai spune Oana
Gheorghiu.


„Vom căuta soluții pentru orice nevoi pe care acestea
le identifică. Statul și societatea civilă trebuie să lucreze împreună
pentru interesul pacienților și al cetățenilor. Solidaritatea și
responsabilitatea sunt singura soluție!', subliniază Oana Gheorghiu.