În contextul pandemiei de coronavirus, circulația persoanelor în afara domiciliului este restricționată, dar, pentru că vine Paștele, este de așteptat că vor apărea contravenienți. Iată anunțul făcut de Poliția Română cu privire la zilele de sărbătoare!
Paștele este o sărbătoare care se petrece în familie, însă anul acesta va trebui să facem cu toții o excepție, din cauza pandemiei de coronavirus. Pe scurt, deoarece ordonanțele militare impun restricții cu privire la libera circulație, va fi interzis să ieșim din casă, inclusiv în perioada Paștelui.
Poliția Română a anticipat întrebările, justificate, de altfel, ale celor care sunt despărțiți de familie în această perioadă și, în multe dintre cazuri, au părinți vârstnici aflați în autoizolare, așadar a comunicat pe pagina oficială de Facebook care sunt condițiile în care putem părăsi domiciliul în perioada Paștelui.
„Mult nu mai este și o să urmeze întrebări de genul:
* Pot merge la părinți să le duc produse pentru masa de Paște?
Desigur. Conform ordonanței militare, trebuie să ai asupra ta cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 4, motive justificate, precum asistența persoanelor vârstnice, bolnave.
Dar nu uita că aici nu sunt incluse vizitele în ziua de Paște„, este mesajul transmis de Poliția Română.
Foto: Facebook