Deși conform anterioarei ordonanțe li se permisese creștinilor să iasă pentru a lua Lumină, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că acordul cu BOR a fost modificat. Poliția nu va mai distribui Lumina de Înviere, iar slujbele se vor ține fără credincioși.
După ce, inițial, populația fusese anunțată că va putea ieși, în grupuri de maximum trei persoane, să ia Lumina de Înviere în proximitatea locuințelor, iată că s-a revenit asupra acestei decizii, ministrul de Interne, Marcel Vela, anunțând că au avut loc modificări, la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis a ieșit și a rugat românii să rămână în case în noaptea de Înviere.
Lumina Sfântă va fi distribuită de clerici și voluntari. Credincioșii vor rămâne la domiciliu
Drept urmare, potrivit noului acord, pâinea sfințită le va fi distribuită la domiciliu credincioșilor de către personalul clerical și de către voluntari, vineri și sâmbătă, intervalul 8.00-17.00 și în prima zi de Paște, între 6.00 și 12.00, la solicitarea acestora.
Lumina Sfântă va fi distribuită de către clerici, ajutați de „un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi)'. Credincioșii vor primi Lumina Sfântă în pragul casei ori la fereastră, fără să iasă în stradă. S-a luat decizia ca, în cazul blocurilor, Lumina să-i fie dată unui reprezentant desemnat de Asociația de proprietari, acesta urmând să o împartă ulterior pe scara blocului.
Foto: Hepta